"Natura este arta lui Dumnezeu cel Veşnic." - Alighieri Dante

Un gând de început...


     Dacă ai intrat pe acest blog, probabil că iubeşti natura, la fel ca mine, sau poate eşti doar în trecere şi arunci o privire. Natura este unul dintre cele mai de preţ lucruri pe care Dumnezeu ni le-a dat nouă, oamenilor, aşa cum este scris în Geneza capitolul 1: "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul".
     Zona temperată, în care noi ne aflăm este cea mai variată şi mai complexă, având toate cele 4 anotimpuri într-o măsură oarecum egală. Astfel ne putem bucura de învierea primăverii, căldura verii, roadele toamnei şi zăpada iernii. Dar frumuseţea naturii nu o poţi vedea mai bine decât stând în mijlocul ei. Unii preferă mersul cu maşina, alţii cu atv-ul, dar eu zic că cel mai bine te poţi armoniza cu muntele mergând pe jos, urcând, coborând, ascultând zgomotele, iar când întunericul se lasă, aşezându-te lângă foc. Până la urmă cam asta vreau să promovez pe acest blog: mergi să vezi ce măreaţă este creaţia lui Dumnezeu, încearcă să o înţelegi şi preţuieşte-o! Nu umblu nici eu prea mult, pentru că viaţa asta agitată nu îmi prea oferă timp...dar când în sfârşit dispun de el, îl valorific.
     Ţara asta mică în care noi trăim este grozavă din mai multe puncte de vedere, cum ar fi aşezarea geografică, relieful, solul, resurse naturale şi altele. E adevărat că nu avem altitudini prea mari, dar cu toate acestea, munţii noştri pot fi comparaţi ca şi frumuseţe cu alte lanţuri muntoase din Europa.
     Un alt lucru care mie îmi trezeşte în suflet un oarecare sentiment este legat de oamenii din satele şi cătunele de munte. De la primul până la ultimul au ceva aparte...poate este felul de a vorbi, poate este ospitalitatea lor, sau poate este pur şi simplu amprenta pe care viaţa satului autentic românesc şi-a pus-o asupra lor. Majoritatea sunt bătrâni, pentru că tinerii au fugit la oraş, dar cu toate acestea ei îşi continuă activitatea. Încă mai găseşti case din lemn acoperite cu fân şi bătrâni cu meserii tradiţionale învăţate de la parinţi şi bunici. Unul e olar, altul e lingurar, fiecare îndeplinindu-şi meseria cu sfinţenie.
     Toate aceste frumuseţi te asteaptă în inima munţilor, deci îndemnul meu este: umblă, trăieşte şi apoi împărtăşeşte-le şi altora.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu