"Natura este arta lui Dumnezeu cel Veşnic." - Alighieri Dante

luni, 16 noiembrie 2015

Noi, muntele şi cerul

     Ce-i drept, în ultima vreme am cam lăsat deoparte blogul şi m-am ocupat mai mult de alte lucruri personale... Nu pentru că mi-a dispărut pasiunea pentru munte ci din motive independente de mine. Între timp am făcut o ieşire pe care doar acum, după câteva luni reuşesc să o pun aici. Vremea era totuşi mai bună atunci. Ne aflam la început de toamnă.

     Am plecat la drum dupămasa şi am ajuns sus cu puţin înainte de lăsarea serii. Ne-am instalat într-o veche căsuţă din lemn...un loc unde venim de mai multe ori pe an.
     A doua zi dăm şi noi o tură prin împrejurimi sa vedem cum mai stă treaba, ce mai fac ciobanii şi turmele lor...



     Ştiam ca asta va fi probabil ultima ieşire pe anul ăsta... chiar dacă inima dorea alceva. După o scurtă tură ne întoarcem la căsuţa noastră şi pregătim cina.

     
     Acuma să vă spun ce-i şi cu ceaunul ăsta nelipsit din nici o ieşire... Îl faci mai mult ca să stai cateva ore lângă el şi să mai povesteşti una, alta cu tovarăşii tăi. Şi numa bine, pe când îi gata te ia şi foamea. Iar dacă nu te ia, tot o să mănânci pentru că miroase prea bine.
     De data asta am experimentat şi dormitul sub cerul liber, chiar dacă temperatura scade destul de mult, ne-am băgat în sacii de dormit, am pus izoprenul sub sac şi am încercat să dormim până când un arici s-a gândit să ne facă o vizită. Atunci a început circul :)).

    
    Dar frigul se lasă dimineața după ora 4... Atunci mi s-a transformat nasul într-un cub de gheață..
    
     Fain am dormit...fain ne-am trezit. Parcă am dormit două nopți într-una, așa bine mă simțeam dimineața. Dacă nu ai făcut asta până acum, te încurajez să o faci...parcă e un mod de a te integra, să zic așa, în natură. Și pentru că nu mai am nici un gând să-ți transmit de data asta, o să închei cu un citat care îmi place foarte mult: "Când un bărbat se urcă în munți, el se întoarce de fapt acasă."
Numa' bine!

duminică, 2 august 2015

Drag de munte...

   Am lămurit într-o postare anterioară cum stă treaba şi cu dragul ăsta de a umbla zile întregi prin munţi, dar uite că acelaşi drag, presărat acum cu dor m-a condus iar acolo unde sufletul îşi are locul. 
   Am ales pentru a doua oară această căsuţă din lemn tocmai pentru aşezarea ei şi pentru că în primăvară, când am mai călcat pe aici, era totul acoperit cu zăpadă... Am zis că-i musai să văd ce mândră-i pădurea din jur şi când apare frunza.

    A doua zi facem o drumeţie de şase ore pe vârfurile din jur, întâlnim oameni ce-şi au aici casa peste vară şi adună cu spor fânul cosit cu câteva zile înainte.

   Peisajele îţi transmit chemarea şi te fac să rămâi minute în şir în faţa unei asemenea privelişti. Asta îi defapt satisfacţia pe care o primeşti după un urcuş destul de greu, când ai ajuns în vârf şi vezi mulţi kilometri de pădure în faţă.

   În zona asta îi un adevărat sat... sau cătun cred că ar suna mai bine în cazul ăsta. Defapt sunt căsuţe din lemn unde oamenii îşi petrec vara. Au grijă de vaci şi oi, aşa îşi câştigă traiul... Şi când vine toamna, mulţi dintre ei se retrag înapoi în sate. Aşa fac în fiecare an.

   După drumeţia asta faină, normal că aşezăm ceaunul pe foc şi ne întindem la poveşti până când mâncarea îi gata. Următoarea zi plecăm spre casă, dar deja ne gândim la următoarea ieşire.
   Numa bine!

marți, 14 iulie 2015

Tabără de remarcare în Trascău

     În perioada 9-12 iulie am avut deosebita plăcere de a participa la tabăra de remarcare din zona Întregalde, în Munţii Trascău. Tabăra a fost organizată de Asociaţia Ecouri Verzi, ATE Trascău Corp, CETM Albamont şi Serviciul Public Salvamont Alba. Pe scurt, s-au adunat la un loc mulţi oameni faini, de toate vârstele, pentru a desfăşura o activitate faină şi benefică pentru cei ce merg pe munte.

   Au fost refăcute 3 trasee din această zonă:
      Triunghi Roşu pe porţiunea Pârâul Turcului - Piatra Cetii
      Cruce Galbenă pe porţiunea Platoul Ciumerna - Poiana cu narcise de la Tecşeşti
      Triunghi Albastru pe porţiunea Întregalde - Cătun Cheia

    Aproximativ 70 de voluntari şi membri ai diferitelor asociaţii au participat la acest eveniment, reuşind să refacă mulţi kilometri de trasee, spre folosul celor ce vor dori să vadă Munţii Trascău în următorii ani. E frumos să vezi că mai există persoane care se preocupă de astfel de activităţi şi care, dincolo de alergarea de zi cu zi se îngrijesc de potecile munţilor noştri.

     Chiar dacă am avut mult de mers, de curăţat poteci şi de refăcut marcaje, am reuşit să fac câteva poze şi să admir peisajul. În poza de mai sus se vede Piatra Cetii ce se înalţă la 1233 m. altitudine.
 Piatra Bulzului (980 m.)
 Piatra Bulzului(dreapta) şi Cheile Întregalde(stânga)

Piatra Craivii (1083 m.)

joi, 4 iunie 2015

Întrebarea naşte răspuns

     Dacă mă întreabă cineva ce mi-i drag pe lumea asta, cu siguranţă i-aş răspunde că cel mai tare îmi place să merg la pădure... Poate pentru că mă simt ca fiind o parte din ea, sau poate pentru că îmi doresc să fiu o parte din ea. Şi mai trebuie să recunosc ceva... că sunt cu adevărat pasionat de ea.

     Oriunde merg şi aproape orice fac, îmi amintesc cât e de fain la pădure. Indiferent de sezon, de anotimp şi de vreme, ziua şi noaptea, pădurea mă fascinează. Diversitatea arborilor şi a faunei mă atrage pur şi simplu.

     De câteva zile, am reuşit iar să dau o fugă într-un loc unde de altfel, am mai fost dar de care încă nu m-am săturat. Două nopţi în liniştea pădurii e tot ce-mi trebuie.  Un pescuit pe răcoarea dimineţii mă poartă prin toate buruienile şi crengăraiele, dar cu folos.

     La un loc cu tovaraşul meu de drumeţie, adunăm nişte păstrăvi pe care-i pregătim cu grijă. Dacă ştii să o foloseşti, natura îţi oferă resurse importante care trebuie preţuite.

     Poate ai gustat şi tu puţin din drumeţiile pe munte şi ţi-a plăcut, sau poate că nu, dar nu uita: să simţi cum bate vântul, mirosul aerului curat şi gustul apei de izvor...sunt acele lucruri mici pe care foarte mulţi nu le disting, nu de alta, dar nu vor. Şi hai să-ţi mai spun o treabă... dincolo de oboseala aia fizică care vine după traseele lungi şi nopţile dormite în cort, o să îţi dai seama după o astfel de tură că eşti mult mai relaxat, mai odihnit la minte, mai limpede la gând. Pot să spun că mă declar printre aceia care cred că Dumnezeu a creat munţii ca să fie urcaţi... Nu spun că aşa este, ci doar că aşa îmi place să cred.
    Blogul ăsta l-am făcut ca să vezi mult verde pe el, poate te atrage şi te îndeamnă să îţi creezi o impresie despre munte, turele la munte şi drumeţiile prin păduri, să îţi stârnească interesul pentru o activitate sănătoasă. Dacă ai şi tu aceleaşi obiceiuri ca ale mele, atunci avem ceva în comun, iar dacă vrei să îmi transmiţi vre-un gând, aştept un mail.
     Numa bine!

duminică, 12 aprilie 2015

O tură bună... pentru suflet

     Drept să-ţi spun, ardea sufletul în mine să îmi pregătesc rucsacul şi să plec... Aveam un soi de nelinişte interioară, a cărei cauză o cunosc: lipsa de pădure. A trecut ceva vreme de la ultima tură, dar nu din cauze determinate de mine, ci de context. Alergarea asta nebunească de zi cu zi e defapt răspunzătoare de absenţa mea din natură.
     Când în sfârşit îmi văd pasul pe cărare, realizez diferenţa dintre a trăi după cum dictează lumea şi a trăi frumos, după plăcerea inimii... Viaţa de zi cu zi îţi oferă un loc în societate şi-i bună în felul ei, dar trebuie organizată în aşa fel încât să nu-ţi ia minţile şi să fie un stres permanent pentru tine. Pe de altă parte, a trăi frumos înseamnă a ajunge la o stare de armonie între gândire, fapte şi simţuri. Ori asta-i ceva diferit... Mersul la pădure te pune în situaţia de a acorda importanţă simţurilor tale şi de a admira lucruri mărunte dar pline de însemnătate.
     Muntele îţi poate fi prieten dacă îl respecţi, dar te mai învaţă şi câte o lecţie, doar aşa...ca să îl respecţi mai mult şi să-i vezi măreţia.
     Să vorbim un pic despre tura asta... până la urmă ea e subiectul principal al postării. Ne-am tot gândit ce şi cum să facem să punem de vreo două sau trei zile la pădure şi în cele din urmă uite că ne trezim pe o cărare şerpuită ce se afundă printre copaci. Pe măsură ce urcăm, apare şi zăpada. Chiar dacă e luna aprilie, iarna-i încă prezentă la altitudinea asta. Şi cum afară-i destul de răcoare, urcuşu-i şi mai bun că te încălzeşte iar aerul tare de munte îţi pătrunde în plămâni. Am ales ca şi adăpost o veche căsuţa din lemn, pentru că-i mai bună decât cortul. Până ajungem sus, se lasă întunericul, iar seara trece fără alte întâmplări. A doua zi dimineaţa plecăm într-o drumeţie de câteva ore prin împrejurimi.
 
     După o vreme, apar şi urmele de animale. Iarna-i fain că poţi cerceta bine locul şi distingi fiecare urmă foarte clar. N-ai nevoie de cine ştie ce cunoştinţe să-ţi dai seama că asta-i o urmă de căprioară.
Am şi văzut-o mai sus...dar era tare speriată şi o trecut coama înainte să scot aparatul şi să o surprind. S-ar fi văzut tare fain pe fundalul alb al zăpezii. Alte animale n-am avut norocul să vedem, dar peisaje, destule.
 
      Filmuleţele astea le pun pentru că îs mai sugestive şi redau foarte bine atmosfera muntelui, fără să o ştirbească... mai lipseşte numa să simţi şi aerul rece.
    După vreo 4 ore bune de mers ajungem la căsuţa noastră şi pregătim masa de seară. O mâncare caldă prinde tare bine după drumeţia asta. Om fi noi băieţi, dar ne descurcăm să facem o măncare bună.
   După ce mâncăm, oboseala se face simţită şi adormim... A doua zi dimineaţa ne pregătim de plecare. Nu că mi-ar fi dor de oraş, dar aşa-i rânduit. Fiecare trebuie să ne întoarcem acasă, la treburile noastre.

     Tare bine mi-o prins tura asta...Cum ziceam şi la început, aveam nevoie de ea. Din orice ieşire rămâi cu ceva. Fie că-s peisaje faine, întâmplări interesante, ele îţi rămân în suflet. Sper să nu mai fie o pauză aşa de lungă până ies iar la pădure.
     Numa bine!