"Natura este arta lui Dumnezeu cel Veşnic." - Alighieri Dante

marți, 29 iulie 2014

Iar la pădure

   Îmi era deja dor sa ies... oricum la o săptămână după o ieşire mă apucă dorul. Soluţia cred că ar fi să rămân acolo:)). Deci am plecat cu încă doi prieteni... şi ca să ne ferim un pic de soare am luat-o pe o vale, unde soarele nu bate ca pe deal.

   Până la un loc, totul pare normal dar de aici apar multe trunchiuri de copaci pe marginea drumului iar valea care curgea în urmă cu ceva timp prin acest loc s-a transformat într-un drum forestier pe care tăietorii de lemne înaintează.
   Observ cum intervenţia omului în natură distruge frumosul şi devastează pădurea. Atâta timp cât se taie doar copacii uscaţi, totul este în regulă... dar când dealuri întregi sunt defrişate deja e un rău pentru natură. Înaintăm destul de greu prin acest noroi, dar contează că ne simţim bine în natură chiar dacă drumul e anevoios.
   În căbănuţa de acolo o să ne petrecem noaptea...e un refugiu mult mai bun decât cortul. Iar seara perfectă e lângă un ceaun de miel:))

   Poveştile, amintirile şi glumele se leagă mai bine în jurul unui ceaun care fierbe câteva ore...apoi luăm masa de seară.
   Când eşti departe de oraş şi de agitaţie gândeşti mai detaşat, mai independent de nebunia de zi cu zi şi astfel reuşeşti să surprinzi aspecte pe care în mod normal le-ai trece cu vederea. Chiar dacă aş vrea să mai stau afară lângă foc, oboseala drumului mă doboară aşa că adorm repede.
   Dimineaţa îmi place să mă trezesc devreme doar de dragul aerului proaspăt şi rece. O cafea fierbinte îmi prinde bine înainte de micul dejun.

   În jurul amiezei pornim înapoi spre casă... dacă aş putea alege aş mai rămâne câteva zile aici. Să văd cam după cât timp aş simţi lipsa oraşului...probabil ar trebui să treacă o vreme...nu ştiu.

   De fiecare dată, la plecare, îmi spun: "O să mă întorc curând!".

joi, 24 iulie 2014

Un drum lung şi frumos...

   Şi nu vorbesc despre un traseu pe care poţi să îl străbaţi cu pasul...ci despre un drum creat de trecerea timpului, pe care îl străbaţi indiferent că vrei sau nu. Trecerea se face de la sine, iar lucrurile pe care le întâmpini îşi pun amprenta asupra ta. Totul începe odată cu cunoaşterea şi cu informaţiile pe care le acumulezi încă de la naştere. Tot ceea ce e în jurul tău te influenţează şi te formează. Primele trăsături şi obiceiuri le iei de la părinţi. Îi vezi şi îi imiţi...aşa fac toţi copiii mici. Fiecare copil se naşte cu un temperament, care nu se schimbă niciodată, dar şi cu o personalitate, care spre deosebire de temperament, se formează de-a lungul vieţii, sub influenţa celor din jur. În copilărie apar deja anturajele, adică cercurile de prieteni, care au o influenţă radicală în formarea personalităţii. Acestea fac diferenţa în viaţa ta şi îţi influenţează probabil tot restul vieţii...iar dacă anturajul este prost, o să creşti asemenea unui copac bătut de vânt permanent, adică strâmb. Mai târziu reuşesti să discerni şi să îţi dai seama care sunt pasiunile tale sau pot să spun "hobby-uri"... Lucruri care te preocupă şi care îţi plac cu adevărat. Nu ca cele din copilărie care se schimbau de la o zi la alta...azi îmi place fotbalul, mâine tenisul şi peste nu ştiu câte zile sau săptămâni altceva:)). Drumul acesta pe care îl străbaţi odată cu trecerea timpului continuă cu multe lucruri care cer o responsabilitate tot mai mare dată de decizii importante, familii nou create şi dobândirea unui loc în societate.

luni, 7 iulie 2014

De fiecare dată e altfel

   Sunt bucuros de fiecare dată când reuşesc să ies la pădure. Şi de fiecare dată e diferit. N-ai cum să te saturi de frumuseţea naturii când ea te surprinde de fiecare dată cu ceva nou. De data asta mergem la locul numit Goronu', de care am mai amintit în vreo două postări. Ziceam că e un loc unde merg cu drag de câteva ori pe an.

   Iar sunt cu prietenul meu Andrei, ca de fiecare dată când merg la pădure. Plecăm dupămasa, destul de târziu dar ne facem timp să culegem câţiva bureţi iuţi.


   Cei mai buni sunt ăia mai mici pentru că-s mai cruzi. Noi îi pregătim pe grătar la masa de seară. Şi ca să nu se usuce prea tare pe grătar e bine să pui un pic de slănină pe ei.
   Până ajungem sus aproape se înoptează, iar de aici se vede tare fain apusu.

   Cerul se înseninează şi se aprind stelele. E plăcut să le priveşti şi să te pierzi prin ele până îţi dai seama că ţi-a înţepenit gâtul... De multe ori mă întreb: Cât de multe pot fi?... Dar sigur doare Cel ce le-a creat ştie. E prea mult ca să poată pricepe mintea umană.


   Toată lumea cunoaşte carul mic şi carul mare, dar constelaţia asta e mai specială. Multă vreme o vedeam dar nu ştiam cum se numeşte. Are un nume frumos.
   În următoarea zi trebuie cercetate puţin împrejurimile...nu de alta dar le-am cam uitat.



   Spre sfârşitul drumeţiei zărim de departe o căprioară şi în scurt timp mă aflu pe burtă în iarbă la vreo 50 de metri de ea. Mă vede dar stă liniştită...


  Nu-i prea mare...probabil anul trecut era doar un ied. Mă surprinde faptul că nu se sperie chiar dacă am ajuns destul de aproape.

   Stau aici până pleacă liniştită în pădure, şi sunt mulţumit că am reuşit să o filmez. Dupămasa ne întoarcem la coliba noastră, iar spre seară urcăm la vecini:)).


   Mai sus de noi e o turmă de oi şi doi ciobani, iar noi îi ajutăm "să dea în strungă". Aşa se zice când dai după oi să intre pe o portiţă unde ciobanul le mulge. Nu am mai fost la stână până acum, dar e frumos... Departe de stresul de la oraş, în mijlocul naturii cu turma ta. Linişte şi aer curat. Aici preţuieşti tot ce e în jurul tău. Asta e o viaţă frumoasă.

  
   În două ore trece toată turma prin strungă iar noi ne luăm rămas bun de la ciobani. Mă bucur că încă se mai trăieşte frumos pe alocuri...că nu toţi oamenii sunt prinşi de febra secolului în care ne aflăm. Până sunt ei, şi locuri ca acestea, încă mai putem vorbi de simplitate.

   Soarele apune iar noi încercăm să profităm de încă o seară în mijlocul naturii.