"Natura este arta lui Dumnezeu cel Veşnic." - Alighieri Dante

duminică, 25 mai 2014

De mai

   Cele mai aşteptate fructe cu siguranţă sunt cireşele de mai. Anul acesta, ca şi în ultimii ani sunt destule pentru toată lumea... Numa răbdare să ai să culegi. Când eram mici ziceam că cireşele-s mai bune dacă le furi:)).



   Lângă cireşi e un păr...şi părul face fructe bune, dar anul acesta mai puţine. Însă pe el văd o rădaşcă foarte mare.

   Rădaşca este un gândac din familia Lucanidae şi se numără printre cei mai mari gândaci de pe la noi. În ultimii ani numărul lor s-a redus din diferite cauze. Nu cunosc rolul ei în ecosistem dar e o insectă faină.
 
   Treaba cu părul e că secretă un suc preferat de ele dar şi de găuni... Şi pe când stau eu şi mă uit la ea, aud deasupra ceva ca un elicopter:)). Erau doi găuni care veneau la seva de păr.


   Spre deosebire de rădaşcă, pe ăştia i-am omorât că nu-s buni. Dacă te înţeapă doi ca ăştia nu-ţi merge prea bine...

Din iarnă

   Iarna trecută, împreună cu încă trei prieteni am făcut o ieşire... Prima din acest an. Urcarea ne-a luat vreo două ore şi ceva, dar vremea a fost splendidă. Locul se numeşte Goronu' tocmai pentru că sunt foarte mulţi goruni în zonă. Vin aici de câteva ori pe an, de fiecare dată cu aceeaşi plăcere.
   Zăpada trece bine peste glezne, iar pe zonele mai ferite de soare şi vânt e aproape până la genunchi. Până la urmă pentru zăpada asta am şi venit.


   Iarna-i fain când mergi la pădure pentru că se văd multe urme de animale pe zăpada proaspătă. Mistreţ, căprioară, vulpe, veveriţă, e uşor să îţi dai seama.
   Urcând aşa încet încet, lăsăm o privelişte faină în urmă.




   Am auzit multă lume spunând ba că iarna-i urâtă, ba că toamna îi nu ştiu cum... Dar cred că e o greşeală când spui asta. Fiecare anotimp vine cu specificul lui deci fiecare îi fain în felul lui. Ia ce-i bun din fiecare pentru că toate sunt lăsate de la Dumnezeu.


             Noaptea o petrecem la o colibă, cabană, sau cum vrei să îi spui. Important e că are sobă:))

   După o cană de ceai cald şi un iepure la ceaun nu îţi mai poţi dori nimic altceva decât un somn bun... Dimineaţa mă trezesc devreme doar ca să admir răsăritul şi să dau o tură prin jur.


   Am ţinut să postez ieşirea asta chiar dacă acum e vară... E o amintire faină dintr-un loc fain unde o să mă întorc curând.

vineri, 16 mai 2014

Cuţitul

   Când ieși la pădure trebuie să ai cu tine câteva lucruri esenţiale: topor, cremene şi amnar(dacă nu ai, îs bune şi chibritele), bidon pentru apă, sac de dormit, cuţit şi altele...pentru că fără ele nu poţi face nimic. Cel mai util dintre aceste lucruri e cuţitul. Cu el mănânci, ciopleşti, tai şi te ajută cam la orice.


    Ăsta e al meu... Pot să spun că e o moștenire de familie sau cam așa ceva. Bunicul meu l-a făcut destul de demult. Cred că în jur de 25 de ani...nu știu exact. Dar e un cuțit tare bun, solid și arată bine. Lama are 13,5 cm, iar mânerul îi suficient de lung ca să ai o priză bună. Partea din mijloc nu-i lemn ci corn de căprior.


    Alături are și o husă sau teacă, cum vrei să îi spui tu, făcută dintr-o piele de bovină foarte tare și groasă, nituită pe margini. Nu îl uit niciodată acasă când ies la pădure şi cum spuneam la început, îi găsesc mai multe întrebuinţări.

sâmbătă, 10 mai 2014

O secundă

   De atât ai nevoie să schimbi ceva... O secundă poate face diferența între bine și rău sau între succes și insucces. Într-o secundă nu poți face diferența prin muncă și nu poți face ceva material, dar unitatea asta mică de timp e de ajuns cand vine vorba despre a spune un simplu "mulțumesc" sau de a schița un zâmbet aducător de bucurie. De ce zic eu că e așa valoroasă secunda? Păi ia gândește-te umpic... Un cuvânt aruncat într-o secundă nu mai pote fi luat înapoi și nu mai poate fi schimbat decât în ani de zile sau poate niciodată. Și atunci o secundă nu e mai valoroasă decât un an? Cu siguranță...asta dacă îți pasă doar. Dacă nu, poți să te complaci în starea ta și să strici un lucru printr-o vorbă sau o atitudine.
   Cam într-o secundă mi-a venit gândul ăsta...apoi încă câteva să îl descifrez și ceva mai multe să îl scriu aici. Dar ideile sunt bune să circule, spre folosul omului.

duminică, 4 mai 2014

1 Mai

   De câţiva ani încoace petrec ziua de 1 mai cu un grup mai mare de prieteni, spre deosebire de ieşirile pe care le fac în cursul anului cu doar câţiva amici. Anul acesta am ales valea Cetii, la o tabără a episcopiei. În jur de 50 de tineri ne-am adunat din Alba şi Cluj.
   În prima zi am plecat cu un prieten să căutăm un izvor aşa că am avut ocazia să vedem valea...



   Apa-i cam tulbure din cauza atâtor ploi, iar debitul a crescut, ceea ce face cascada mai puternică.


   Mergând aşa pe cărare dau să pun piciorul pe o piatră dar mă opresc la timp fără să calc pe ăsta micu:))


   Probabil dacă era printre frunze nu îl zăream şi călcam pe el, dar bine că nu s-a întâmplat. Are nişte modele şi culori tare faine pe el dar e cam nervos şi vrea să muşte din aparat:))


   Întorcându-ne în tabără văd şi nişte fluturi care nu par a fi prea deranjaţi de noi.


   Fluturii şi albinele fac tare multă treabă... Ei sunt cei care polenizează florile astea de fragi ca noi să culegem frăguţele peste vreo lună.


   Pe câte un deal găseşti plin de astfel de flori... Vorba aia: "Câtă frunză şi iarbă".
   Lângă izvor mă aplec să umplu sticla şi văd o urmă foarte clară de căprioară. Cred că e destul de proaspătă...altfel nu s-ar vedea aşa de bine.


   A doua zi, un grup restrâns de vreo 10 persoane am plecat într-o scurtă drumeţie mai sus de chei. Urcăm destul de mult până sus pe stânci... Dar aici ai totul la picioarele tale şi te poţi bucura de peisaj.





   Tovarăşul din poză îi un băiat tare de treabă din Cluj pe care îl cunosc acum. Vlad îl cheamă. Zice că şi lui îi place tare mult să meargă la pădure, aşa că poate mai ieşim odată împreună.
   Cam asta şi cu ocazia de 1 mai... Ziua muncii la români când toată lumea iese la pădure să mănânce mici şi să bea bere... Dar dacă acesta e motivul pentru care tu ieşi la pădure, înseamnă că te-ai pierdut în context şi în acest obicei prost. Ieşi, distrează-te dar nu uita să priveşti în jur şi să apreciezi natura. Numa bine!

sâmbătă, 3 mai 2014

Drumeţie

   Asta e o drumeţie mai veche, făcută vara trecută în august cu încă doi prieteni buni Lae şi Andrei. Trei zile o durat ieşirea asta. Plecăm dupămasa din satul Ighiel şi urcăm la Goronu' unde urmează să poposim prima noapte la o colibă unde mai stau ciobanii vara. Chiar cu câteva zile înainte săteanul alungase nişte găuni, iar noi acum le-am găsit cuibul...


   Pare un cuib de viespi, dar acele găuri sunt aproape cât degetul de groase. Mâncăm repede ceva şi încercăm să ne odihnim pentru ceea ce urmează a doua zi.
   Dimineaţa ne trezim devreme şi plecăm... Andrei ne zice că a visat un urs:))
   Până seara trebuie să ajungem în Poiana Ascunsă unde urmează să ne aşezăm tabăra. Asta înseamnă aproximativ 20 km de mers. Încet încet trecem peste un deal, apoi peste încă unul şi admirăm peisajul...


   Trecem prin Coisca, Ciumerna şi după câteva ore de mers ajungem la o peşteră numită Gaura Calului. Nu e prea adâncă dar merită să aruncăm o privire.


   Şi dacă tot mai era trecută o peşteră pe hartă în apropiere, am lăsat bagajele aici şi am pornit atenţi la marcaje. Acestei peşteri nu i-am găsit niciun nume însemnat pe undeva... Spre deosebire de prima, asta are intrarea mult mai strâmtă.



Răcoarea din peşteră ne-a mai revigorat, aşa că ne continuăm drumul pe o vreme ce anunţa ploaie. În sfârşit, după încă câteva ore de mers am ajuns în Poiana Ascunsă şi am aşezat tabăra. 


Nu departe de noi, la câteva sute de metri găsim un izvor şi o stână, oile sunt plecate, aşa că plecăm după apă. Când ajungem, auzim de departe talăngile oilor şi în scurt timp ne ajung din urmă.


Ciobanul era om bun din satul Necrileşti... Zicea că în urmă cu două săptămâni ursul omorâse o vacă aproape de tabăra noastră şi de aceea oamenii au pus un dispozitiv pe o butelie care puşca cam la 10 minute. Se auzea până la noi, dar eram prea obosiţi ca să nu putem dormi. A doua zi plecăm spre casă, dar nu pe drumul pe unde am venit... Tot în jur de 20 de km avem de mers, poate ceva mai puţin, dar acum e numai de coborât.




Pe când ţi se termină rezerva de apă dai de alt izvor... Parcă Cineva le-a pus anume acolo. Şi când zic "Cineva" şti şi tu la cine mă refer.




Ultimul punct al drumeţiei este Piatra Poienii, o stâncă care se înalţă deasupra satului Ighiel. De aici mai avem vreo 10 minute până în sat.


Asta da drumeţie. Am avut un timp fain, nu a fost prea cald, iar distanţa pe care am parcurs-o este considerabilă pentru nişte amatori. Asta ne-a facut să ne gândim la o drumeţie şi mai lungă pe care sper să o facem curând.